FURIE DE POEȚI
Poetul duce dorul departe
distanța sufocată.
Nu o dorește în țărmurile sale,
bufon în pantofii săi
destin cu arome de sare
În rugul-i
aruncă picioare de rac cu numele ei
și repetă cu gingășie:
sugesânge
însidioasă femeie ce vopsești în vocabula-ți
balconul tristeților
amăgitoaresirenă, fie ca o aromănăscocire
să te aromatizeze cu floarea-soarelui
să te ducă departe,
blestemată desfătare a ochilor
Cu o lacrimă de vene
își dă furia poetică
cu pumnii strânși
își îmbrățișează fluidele căzute
poetul îi scrie visând
îmbătat de țipetele sale,
cu o hienă de râuri în gâtul său,
cu umbrela-i de soare de triste țepe
așezat în scaunu-i acoperit de ochi
Ea nu va sta pe umerii săi
cu sânge sedus suicid
FURIA DE POETAS
El poeta añora lejos
la distancia ahogada.
No la quiere en sus orillas,
bufón de sus zapatos
destino con aromas de sal
En su hoguera
echa patas de cangrejo con su nombre
y repite dulcemente:
chupasangre
insidiosa mujer que pintas en tu vocablo
el balcón de los pesares
sirenuda, ojalá un aromascuezo
te aromatice con girasoles
te lleve lejos,
goce maldito de los ojos
Con un lágrima de venas
su furia poética entrega
abraza sus fluidos caídos
con guantes empuñados
el poeta le escribe ensoñado
embriagado en su gritos,
en una hiena de ríos en su garganta,
con su sombrilla de tristes aguijones
sentado en su silla cubierta de ojos
Ella no estará para sus hombros
su sangre seducida suicida
